Deci, te-ai hotărât să urmezi un tratament cu implanturi dentare, ai citit recenziile de pe forumuri, te-ai familiarizat cu principalele etape ale tratamentului și ai o idee despre momentul în care dorești să începi tratamentul.
Cu toate acestea, nu poți înțelege în mod independent ce tip de implant ți se potrivește sau chiar dacă acest tip de tratament este potrivit pentru situația ta.
Mai mult, nici pentru un medic implantolog profesionist, o simplă examinare a cavității bucale nu este suficientă pentru a întocmi un plan de tratament. Cert este că tratamentul cu implanturi dentare este o operație complexă și necesită o abordare atentă și rațională.
Etapa 1: Examinarea cavității bucale, determinarea stării dinților, stabilității acestora, stării gingiilor, formei și reliefului gingiilor, în zona de implantare propusă și alte date importante.
În această etapă, este deja posibil să ne imaginăm volumul așteptat de muncă și tipul de lucrare protetică. Medicul te va întreba despre starea de sănătate și prezența unor boli care pot fi contraindicații pentru intervenția de implant dentar.
Etapa 2: Determinarea stării țesutului osos înainte de intervenție.
Volumul și densitatea osului disponibil sunt foarte importante, deoarece implantul dentar va fi instalat în osul maxilarului.
Pentru ca implantul să se mențină bine și să reziste la presiunea masticatorie, este necesar un volum osos suficient. La unii pacienți, țesutul osos este mai gros și mai dens, însă alții nu se pot lăuda cu acest lucru, caz în care sunt necesare adiții osoase.
În această etapă, este important ca implantologul să cunoască lungimea și lățimea procesului alveolar la milimetru. Pentru a examina țesutul osos al maxilarului, se folosesc de obicei două tipuri de examinări radiologice:
- Ortopantomograma – este o radiografie a întregii danturi în același timp, prin care se poate evalua nu numai starea dinților, ci și a structurilor anatomice învecinate (ex. sinusuri maxilare) și obține o idee cu privire la volumul osului.
- Tomografia computerizată (sau CT) este o imagine stratificată a maxilarului superior și inferior, care oferă o imagine tridimensională a anatomiei și a caracteristicilor structurale ale zonei studiate. Datorită unor astfel de studii 3D, este posibil să se planifice intervenția până la cel mai mic detaliu.
Etapa 3: Igienizarea cavității bucale, îndepărtarea rădăcinilor și a dinților ce nu pot fi recuperați, tratarea dinților și gingiilor.
Tratamentul cu implanturi dentare trebuie întotdeauna precedat de o igienizare riguroasă a cavității orale pentru a îndepărta în totalitate depunerile supra și subgingivale de placă bacteriană și tartru. Bacteriile conținute în aceste depozite pot migra în zona operată și pot afecta succesul tratamentului. În plus, înainte de intervenție se recomandă tratarea cariilor dentare și afecțiunilor parodontale prezente, precum este necesară și îndepărtarea resturilor dentare irecuperabile care pot constituii surse de infecție.
Adesea, plasarea implanturilor poate fi efectuată imediat după îndepărtarea rădăcinii, într-o alveolă dentară igienizată. Această tehnică ajută la prevenirea pierderii țesutului osos și la reducerea timpului de integrare a implanturilor.